FEATURED LINKS
WORK OVERVIEW
DESPRE MINE
Salut, eu sunt Bogdan.
Fotografiez oameni fericiți și cupluri îndrăgostite din 2008.
Deși studiile mele sunt in domeniul IT, am urmat calea artelor vizuale și am fost purtat de val până acolo unde pasiunea mea pentru fotografie a devenit un mod de viață.
Sunt brașovean, pasionat de munte și de natură. Imi plac orașele mici, unde comunitatea e mult mai apropiată și oamenii au mai mult timp de acordat unul celuilalt. Deopotrivă sunt fascinat de tumultul Bucureștiului și de tot ce presupune viața într-un oraș vibrant.
Momentan locuiesc în Brașov și în București, profitând de inspirația și energia de care aceste două orașe abundă.
Îmi place foarte mult să călătoresc și nu ezit să răspund afirmativ solicitărilor venite din orice colț al țării.
Am fotografiat câteva sute de evenimente în tot acest timp de când fotografia face parte din mine și sunt norocos că am avut ocazia să cunosc atât de mulți oameni și să îi surprind în cele mai frumoase și importante momente din viața lor și a familiilor lor.
Fotografia mea este despre conexiune, emoție si naturalețe. Voi fi acolo pentru voi, să fotografiez povestea voastră și să surprind imagini reale.